În câteva cuvinte
O analiză a stilului de negociere al lui Donald Trump, caracterizat prin ultimatumuri și presiune, nu prin compromisuri. Articolul examinează metodele sale de influență asupra universităților, Rezervei Federale și comerțului internațional. Criticii avertizează că această abordare autoritară amenință fundamentele democratice.
Președintele Donald Trump se mândrește cu abilitățile sale de negociator, însă stilul său este mai degrabă bazat pe ultimatumuri decât pe compromisuri. În ultima săptămână, Trump a preferat acțiunile rapide în locul negocierilor prelungite pentru a ajunge la acorduri. El a intensificat presiunea asupra Rezervei Federale pentru a reduce ratele dobânzilor și a exercitat presiuni asupra învățământului superior în încercarea de a remodela universitățile.
Pentru Trump, un acord nu este neapărat o înțelegere în care ambele părți fac compromisuri, ci o oportunitate de a-i supune pe ceilalți voinței sale. Deși ocazional renunță la amenințările sale, evenimentele recente reamintesc că acestea sunt o caracteristică permanentă a președinției sale.
Pe măsură ce Trump își consolidează controlul asupra instituțiilor independente, există tot mai puține mecanisme de control asupra puterii sale. Republicanii din Congres se tem de contestări în alegerile primare susținute de președinte, iar Curtea Supremă este formată din judecători numiți în timpul primului său mandat.
Trump și-a rezumat recent abordarea, declarând reporterilor despre negocierile comerciale: „Ei nu stabilesc acordul. Eu stabilesc acordul.”
Aliații lui Trump consideră că agresiunea sa este necesară într-un ecosistem politic în care este asediat de democrați, sistemul judiciar și mass-media. În opinia lor, președintele încearcă pur și simplu să îndeplinească agenda pentru care a fost ales. Criticii, însă, se tem că el erodează fundamentele democratice ale țării printr-un stil autoritar, susținând că accentul pus pe negocieri este o fațadă pentru încercările de a-și domina oponenții și de a-și extinde puterea.
„Pluralismul și diversitatea instituțiilor care operează autonom — companii, sistemul judiciar, instituții non-profit — sunt elemente esențiale care definesc o democrație reală”, a declarat Larry Summers, fost secretar al Trezoreriei și fost președinte al Universității Harvard. „Acest lucru este amenințat de abordări dure, de tip șantaj.”
Controlul asupra învățământului superior
Harvard a fost o țintă principală pentru Trump, care a cerut schimbări în conducerea universității și noi membri ai facultății pentru a contracara ceea ce el consideră a fi o părtinire liberală. Pe măsură ce Harvard a rezistat, administrația a amenințat finanțarea federală pentru cercetare, vitală pentru studiile privind cancerul, boala Parkinson sau călătoriile spațiale.
De asemenea, Trump a amenințat că va interzice universității Harvard să găzduiască studenți străini și a trimis citații solicitând date despre studenți. „Vor ajunge la un acord, cu siguranță”, a afirmat Trump.
- Universitatea Columbia a cedat presiunilor, plasându-și departamentul de studii din Orientul Mijlociu sub o nouă supervizare după ce administrația a retras 400 de milioane de dolari din fonduri federale.
- La Universitatea din Virginia, președintele a demisionat în urma unei anchete a Departamentului de Justiție privind practicile de diversitate, echitate și incluziune.
„Finanțarea federală este un privilegiu, nu un drept, pentru colegii și universități”, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe. Ted Mitchell, președintele Consiliului American pentru Educație, a subliniat că astfel de măsuri erau de neconceput înainte de Trump, afirmând că acesta nu caută acorduri, ci „cere din ce în ce mai mult”.
Presiuni asupra Rezervei Federale
Fed a înfruntat, de asemenea, furia lui Trump. El îl acuză pe președintele Fed, Jerome Powell, că acționează prea lent în reducerea ratelor dobânzilor, ceea ce ar putea ieftini creditele ipotecare și auto. Powell a ezitat să reducă rata de referință, temându-se că tarifele impuse de Trump ar putea agrava inflația.
Deși Trump a declarat că nu va încerca să-l demită pe Powell, a cerut demisia acestuia și și-a intensificat controlul asupra managementului băncii centrale. David Wessel de la Brookings Institution avertizează că această abordare ar putea submina credibilitatea Fed, aruncând o umbră politică asupra deciziilor sale.
Amenințări cu tarife în loc de acorduri comerciale
În loc să negocieze, Trump a preferat să impună tarife unilateral. A trimis scrisori către două duzini de națiuni și Uniunea Europeană, informându-le despre noile taxe. A amenințat Mexicul cu tarife, subminând munca propriilor săi negociatori.
John C. Brown, profesor emerit de economie, a numit această abordare „bizară” și „fără precedent în istoria politicii comerciale din secolul al XVII-lea”. Mai mult, președintele a folosit amenințarea tarifelor pentru a influența sistemele judiciare din alte țări, cum ar fi în cazul Braziliei și al fostului președinte Jair Bolsonaro.
Inu Manak de la Council on Foreign Relations a concluzionat că abordarea inconsecventă a lui Trump va genera neîncredere și va ridica „întrebări serioase despre semnificația oricărui acord încheiat cu Statele Unite”.
