În câteva cuvinte
Articolul explică diferența dintre cele două tipuri principale de fericire: hedonica (plăcere) și eudaimonica (sens și autorealizare). Înțelegerea acestor tipuri și căutarea echilibrului între ele ajută la atingerea bunăstării autentice.
Căutarea fericirii este unul dintre cele mai vechi și universale scopuri ale omenirii. Dar ce este fericirea cu adevărat? Psihologii și filozofii studiază de mult timp această întrebare și sunt de acord că există cel puțin două tipuri principale de fericire, a căror înțelegere ne poate ajuta să construim o viață mai împlinită.
Primul tip, care adesea ne vine în minte, este așa-numita **fericire hedonica**. Aceasta este legată de obținerea plăcerii, a bucuriei și a emoțiilor pozitive. Este sentimentul pe care îl experimentăm atunci când mâncăm ceva gustos, petrecem timp cu prietenii, vizionăm un film preferat sau obținem un succes temporar. **Fericirea hedonica** este de obicei trecătoare și depinde de stimuli externi și de experiențe de moment.
Al doilea tip este **fericirea eudaimonica** (uneori numită eudaimonie). Acest tip de fericire este mult mai profund și mai durabil. Nu este atât despre plăcerile de moment, cât despre sentimentul de sens, scop și autorealizare. Fericirea eudaimonică este legată de dezvoltarea talentelor, stabilirea și atingerea unor obiective semnificative, ajutarea celorlalți, construirea de relații puternice și sentimentul că viața ta are o semnificație. Aceasta este **fericirea** care vine din creșterea interioară și conformitatea cu propriile valori.
Este important de înțeles că aceste două tipuri de fericire nu sunt neapărat opuse. Adesea, ele sunt complementare. Bucuriile de moment (fericirea hedonica) pot face viața de zi cu zi mai plăcută, în timp ce căutarea sensului și a autorealizării (fericirea eudaimonica) oferă o bază solidă pentru satisfacția pe termen lung cu viața. Unele studii arată că tocmai echilibrul între aceste două tipuri, precum și accentul pe eudaimonie, duce la un sentiment de **bunăstare** mai stabil și mai profund.
Atingerea ambelor tipuri de **fericire** necesită abordări diferite. Fericirea hedonica poate fi cultivată prin alocarea conștientă de timp pentru activități plăcute și aprecierea momentelor de bucurie. Fericirea eudaimonică necesită reflecție asupra valorilor personale, stabilirea de obiective semnificative, dezvoltarea abilităților, implicarea în viața socială și căutarea de modalități de a contribui la lume. Adevărata **bunăstare** constă adesea în găsirea armoniei între aceste două aspecte importante ale experienței umane.
