Un nou studiu genetic pune sub semnul întrebării perspectiva general acceptată asupra originii locuitorilor din Cartagina. Fenecienii, cunoscuți drept navigatori și comercianți ai antichității, au fondat Cartagina în jurul secolului al IX-lea î.Hr. în ceea ce este astăzi Tunisia. Cartaginezii, cunoscuți și sub numele de punici, au creat un imperiu care s-a extins în nord-estul Africii și în sudul Spaniei.

Timp de peste 2000 de ani, s-a crezut că cartaginezii au provenit din Levant, și anume din Canaan, de unde și-au împrumutat limba și religia. Cu toate acestea, un nou studiu de opt ani, publicat în revista Nature, sugerează că contribuția genetică a fenicienilor levantini la coloniile punice în perioada cuprinsă între secolele VI și II î.Hr. a fost neglijabilă.

„Ei au păstrat cultura, limba, religia și stilul de viață comercial fenician”, spune David Reich, genetician la Harvard, al cărui laborator a generat datele, „dar le-au transmis unor oameni cu o ascendență biologică diferită cu care s-au amestecat după ce au ajuns în aceste regiuni.”

O echipă internațională de cercetare a analizat ADN-ul resturilor a 210 indivizi, inclusiv 196 de la 14 situri identificate în mod tradițional ca fiind feniciene și punice în Levant, Africa de Nord, Iberia, Sicilia, Sardinia și Ibiza. Studiul a concluzionat că fenicienii nu s-au amestecat în mod egal cu toate popoarele pe care le-au întâlnit. Doar trei dintre cele 103 persoane ale căror oase au fost datate cu radiocarbon au avut o moștenire levantină substanțială. Acești trei – unul din Sardinia, doi din Sicilia – ar fi putut fi imigranți care au sosit în perioada Imperiului Roman, care a urmat celui de-al Treilea Război Punic.

În mare parte, principalii strămoși ai fenicienilor studiați au fost grecii. Cel mai probabil, aceștia erau oameni pe care fenicienii i-au întâlnit și cu care s-au amestecat în Sicilia, unde coloniile grecești și feniciene au existat una lângă alta.

Înainte de 400 î.Hr., fenicienii din vestul Mediteranei, care locuiau în Africa de Nord, aveau profiluri genetice destul de simple: doar indivizii care au murit în Africa de Nord aveau ascendență nord-africană. După 400 î.Hr., urme de ascendență nord-africană apar în mică măsură în oasele fenicienilor descoperiți în Sicilia, Sardinia și Iberia. Potrivit autorilor, acest lucru ar putea reflecta influența tot mai mare a Cartaginei.

Datele obținute indică o schimbare demografică care a avut loc în jurul secolului al VI-lea î.Hr., când cartaginezii au adoptat un nou dialect (punic) și forma dominantă de înmormântare s-a schimbat de la incinerare la înmormântare. Rezultatele studiului demonstrează că a fi cartaginez nu este un marker genetic specific, ci un amestec complex de cultură, istorie și origine.