În câteva cuvinte
Expoziția «David Hockney 25» de la Fundația Louis Vuitton din Paris prezintă o retrospectivă amplă a carierei artistului, evidențiind evoluția sa stilistică și tematică, de la portretele timpurii la reprezentările intime ale relațiilor masculine și peisajele vibrante. Expoziția celebrează viața și opera unui artist dedicat, cu o viziune plină de bucurie și reverență pentru lumea naturală.
Înflorire la Fundația Louis Vuitton
În spațiile ample ale Fundației Louis Vuitton din Paris, totul este în floare, atât la interior, cât și la exterior. «Nu uitați, nu pot anula primăvara», scrie un semn roz neon deasupra intrării muzeului – o frază plină de speranță pe care artistul englez David Hockney a trimis-o prietenilor săi, împreună cu un desen cu narcise, în timpul pandemiei de coronavirus. Expoziția fundației, «David Hockney 25», este cea mai mare expoziție a pictorului de până acum. Deși titlul său indică o concentrare asupra celor mai recenti 25 de ani de activitate, se simte ca o prezentare generală a întregii sale cariere. Este o viziune plină de bucurie și o înregistrare a unei vieți în artă trăită cu curiozitate pasionată, atenție la condiția umană și reverență pentru lumea naturală.
Născut în 1937 în Bradford, un oraș industrial din nordul Angliei, Hockney a început să picteze de la o vârstă fragedă și a impresionat localnicii cu un portret al tatălui său din 1955. Pânza mică, compusă strâns și pictată în tonuri discrete, este foarte diferită de lucrările uriașe, colorate zgomotos, care au ajuns să definească opera lui Hockney. Dar este plină de o umanitate minuțioasă, surprinsă în expresia alertă a tatălui său, în mâinile strânse și în postura sa energică.
Această lucrare deschide expoziția, ale cărei prime două săli conduc vizitatorii prin evoluția rapidă și, sincer, uluitoare a lui Hockney ca pictor. Lucrările pe care le-a făcut la Londra la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor '60 amestecă stiluri și estetici cu abandon. Pop se amestecă cu «art informel» european postbelic; graffiti și colaje rătăcesc în critici suprarealiste ale domesticirii.
O sală de portrete atârnate în stil salon abundă în fețe și forme pictate în stiluri extrem de diferite, o dovadă a gamei lui Hockney, precum și a sensibilității sale.
Chiar și atunci când homosexualitatea era ilegală în Marea Britanie (a fost dezincriminată pentru bărbații de peste 21 de ani în 1967), Hockney a pictat relații între bărbați. «Berlin: A Souvenir» (1962) prezintă o abstractizare hedonistă a figurilor masculine – nude, în siluetă, pe punctul de a se îmbrățișa – fuzionând și indistincte ca forme. «Two Men in a Shower» (1963) și «Boy About to Take a Shower» (1964) își arată subiecții în momente intime, corpuri goale redate în tonuri de carne impresioniste, ca și cum ar fi colorate de emoție sau dorință.
