În câteva cuvinte
Articolul prezintă o perspectivă personală asupra pontificatului Papei Francisc, subliniind caracterul său imprevizibil și dedicarea față de problemele umanitare. Autorul, un jurnalist cu experiență, descrie momente cheie din activitatea Papei Francisc și impactul acestuia asupra lumii.
Cardinalul Jorge Mario Bergoglio al Argentinei era alegerea mea pentru a fi ales papă. M-am înșelat.
Era 2005, iar cardinalul argentinian, un iezuit sud-american cunoscut pentru că mergea cu autobuzul, îndeplinea multe dintre criteriile pe care experții bisericii mi-au spus că trebuie îndeplinite pentru a face biserica să avanseze. În schimb, Colegiul Cardinalilor l-a ales pe ultraconservatorul Joseph Ratzinger, care a devenit Papa Benedict al XVI-lea. Când, opt ani mai târziu, am relatat despre un alt conclav și am stat din nou în Piața Sfântul Petru, analizând culoarea fumului care se scurgea din Capela Sixtină, am crezut că cardinalul argentinian a devenit prea bătrân pentru a mai fi un candidat de top. M-am înșelat din nou.
Cardinalul Bergoglio, care a luat numele Papa Francisc, primul care a făcut acest lucru în istoria bisericii, a fost un papă al surprizelor. De-a lungul celor doisprezece ani în care l-am urmărit, din ziua alegerii sale până în ziua morții sale de luni, el a menținut biserica pe care o conducea, lumea de care îi păsa atât de mult și reporterii care l-au urmat în priză. L-am urmărit în destinații neașteptate – Mongolia, Irak, Myanmar – unde a atras atenția asupra situațiilor umanitare dificile care nu se aflau pe radarul global.
O imagine de neșters pentru mine în anii în care l-am urmărit pe Papa Francisc a fost să-l văd vizibil mișcat, cu vocea strânsă, când s-a întâlnit față în față în Bangladesh cu membri ai minorității etnice Rohingya care au suferit persecuții enorme. Pentru mine, acest lucru a subliniat cât de mult îi păsa lui Francisc de situația dificilă a migranților, a victimelor strămutate de război și a celor mai uitați și marginalizați dintre noi, indiferent de religia lor. Pentru el, suferința lor era reală.
În avionul papal, era un tip relaxat, cu un bun simț al umorului, mai bun la strâns mâinile presei decât toți candidații la președinție și președinții pe care îi urmărisem. La Vatican, m-a surprins cu un stil de guvernare pe care criticii săi îl considerau atât de dur încât era autoritar și cu o capacitate de a ocoli capcanele unei instituții construite pentru a încetini lucrurile. Alteori, m-a uimit cu aparenta sa indecizie, amânând decizii importante, cum ar fi permisiunea ca unii bărbați căsătoriți mai în vârstă să slujească ca preoți în locații îndepărtate.
Pe scurt, Francisc nu a fost niciodată previzibil.
