În câteva cuvinte
Acest articol analizează stilul de negociere al lui Donald Trump, argumentând că acesta se bazează mai mult pe ultimatumuri și constrângere decât pe compromis. Sunt prezentate exemple concrete ale presiunii exercitate asupra universităților americane, a Rezervei Federale și a partenerilor comerciali internaționali.
Președintele Donald Trump se mândrește cu faptul că este un mare negociator, dar stilul său de negociere seamănă mai mult cu un ultimatum decât cu un compromis.
În ultima săptămână, Trump a preferat să impună decizii rapide în loc să se angajeze în discuții prelungite pentru a ajunge la acorduri. El a intensificat presiunea pentru a reduce ratele dobânzilor și a intervenit în învățământul superior, încercând să remodeleze universitățile. Pentru Trump, o „înțelegere” nu este neapărat un acord în care ambele părți fac compromisuri, ci o oportunitate de a-i supune pe ceilalți voinței sale. Deși Trump renunță ocazional la amenințările sale, evenimentele recente reamintesc că acestea sunt o caracteristică permanentă a președinției sale.
Pe măsură ce Trump își consolidează controlul asupra instituțiilor independente, există mai puține mecanisme de control asupra puterii sale. Republicanii din Congres se tem de contestări în alegerile primare, sprijinite de președinte, iar Curtea Supremă este formată din judecători numiți în timpul primului său mandat.
Trump și-a rezumat recent abordarea, declarând reporterilor despre negocierile comerciale cu alte țări:
„Ei nu stabilesc acordul. Eu stabilesc acordul.”
Aliații lui Trump consideră că agresiunea sa este necesară într-un ecosistem politic în care este asediat de democrați, sistemul judiciar și mass-media. În opinia lor, președintele încearcă pur și simplu să îndeplinească agenda pentru care a fost ales. Însă criticii se tem că el erodează fundamentele democratice ale țării cu un stil autoritar. Ei susțin că accentul pus de președinte pe negocieri este o fațadă pentru încercările de a-și domina oponenții și de a-și extinde puterea.
„Pluralismul și diversitatea instituțiilor care operează autonom — companii, sistemul judiciar, instituții non-profit care sunt elemente importante ale societății — definesc în mare parte democrația reală”, a spus Larry Summers, fost secretar al Trezoreriei și fost președinte al Universității Harvard. „Acest lucru este amenințat de abordări autoritare și extorsioniste.”
Controlul asupra învățământului superior
Harvard a fost o țintă principală pentru Trump, începând din aprilie, când a cerut schimbări în guvernanța universității și noi membri ai facultății pentru a contracara prejudecățile liberale. Pe măsură ce Harvard a opus rezistență, oficialii administrației au acționat. Banii reprezintă sursa vitală pentru operațiunile de cercetare extinse ale universității, care includ studii despre cancer, boala Parkinson, călătoriile spațiale și pregătirea pentru pandemii.
Trump a interzis, de asemenea, Harvard să găzduiască aproximativ 7.000 de studenți străini și a trimis recent citații prin care solicita date despre studenți. „Vor ajunge cu siguranță la un acord”, a spus Trump miercuri. Administrația a vizat și alte universități. Columbia University a cedat presiunilor lui Trump, plasându-și departamentul de studii din Orientul Mijlociu sub o nouă supervizare, după ce administrația a retras 400 de milioane de dolari din finanțarea federală.
„Finanțarea federală este un privilegiu, nu un drept, pentru colegii și universități”, a declarat Kush Desai, un purtător de cuvânt al Casei Albe.
Astfel de măsuri erau de neconceput înainte ca Trump să preia funcția. Ted Mitchell, președintele Consiliului American pentru Educație, a spus că Trump nu caută acorduri, ci „cere din ce în ce mai mult”.
„Autonomia instituțională este o parte importantă a ceea ce face învățământul superior să funcționeze”, a spus el. „Este ceea ce permite universităților să urmărească adevărul fără considerente politice.”
Presiuni asupra independenței Rezervei Federale
Fed (Rezerva Federală) s-a confruntat, de asemenea, cu furia lui Trump. El îl acuză pe președintele Fed, Jerome Powell, că acționează prea lent pentru a reduce ratele dobânzilor, ceea ce ar putea face datoriile consumatorilor, precum creditele ipotecare și auto, mai accesibile. De asemenea, ar putea ajuta guvernul SUA să finanțeze datoria federală, care se așteaptă să crească din cauza reducerilor de taxe semnate recent de Trump.
Powell a amânat reducerea ratei de referință a băncii centrale, deoarece tarifele lui Trump ar putea agrava inflația, iar ratele mai scăzute ar putea intensifica această problemă. Deși Trump a spus că nu va încerca să-l concedieze pe Powell, el i-a cerut demisia și a intensificat controlul asupra managementului său.
„Vor exista costuri reale dacă piețele și investitorii globali cred că Fed a fost supusă de Trump”, a spus David Wessel, expert la Brookings Institution.
Amenințări cu tarife în loc de acorduri comerciale
Inițial, Trump dorea să impună tarife extinse în aprilie. În opinia sa, taxele de import ar rezolva problema deficitului comercial al SUA. După o reacție negativă pe piețele financiare, Trump a instituit o pauză privind tarifele, având ca obiectiv „90 de acorduri în 90 de zile”.
Administrația a anunțat câteva cadre comerciale cu Regatul Unit și Vietnam, dar Trump și-a pierdut răbdarea. El a trimis scrisori către douăzeci și patru de națiuni și Uniunea Europeană, informându-le despre ratele tarifare. John C. Brown, profesor emerit de economie la Universitatea Clark, a numit această abordare „bizară” și fără precedent în istoria politicii comerciale.
Președintele a folosit amenințarea tarifelor și pentru a încerca să influențeze sistemele judiciare din alte țări. Inu Manak, expert la Council on Foreign Relations, a declarat că abordarea inconsecventă a lui Trump va alimenta neîncrederea în motivele SUA, ridicând „întrebări serioase despre semnificația oricărui acord cu Statele Unite”.
