Încurcarea cuantică este un fenomen prin care două sau mai multe particule cuantice devin interconectate într-un mod în care starea unei particule influențează instantaneu starea alteia, indiferent de distanța dintre ele. Acesta este unul dintre cele mai paradoxale și fundamentale fenomene ale mecanicii cuantice, prezis de Albert Einstein, Boris Podolsky și Nathan Rosen în 1935 și denumit de Einstein „acțiune fantomatică la distanță”. Confirmările experimentale ale acestui fenomen, începând cu experimentele lui Alain Aspect în anii 1980, au demonstrat incontestabil realitatea sa, infirmând realismul local. Încurcarea stă la baza multor tehnologii cuantice de vârf, cum ar fi calculul cuantic, criptografia cuantică și teleportarea cuantică. De exemplu, în calculatoarele cuantice, biții cuantici încurcați pot efectua calcule exponențial mai rapid decât biții clasici, iar în criptografia cuantică, încurcarea este utilizată pentru a crea canale de comunicare absolut sigure. În ciuda înțelegerii profunde a aparatului matematic care descrie încurcarea, natura sa fizică exactă și mecanismele de interacțiune rămân subiecte de cercetare activă și discuții filozofice.